Protestele față de ofensiva israeliană în FÂȘIA GAZA continuă la universități din Statele Unite și se extind în Europa

Protestele față de ofensiva israeliană în FÂȘIA GAZA continuă la universități din Statele Unite și se extind în Europa
Publicat: 26/04/2024, 15:06

Zeci de mii de studenți continuă protestele la sute de universități din Statele Unite, denunțând susținerea Administrației Joe Biden și a guvernelor statelor europene pentru ofensiva israeliană din Fâșia Gaza, iar acțiuni similare au izbucnit și la o universitate din Paris.

Protestele studenților au izbucnit săptămâna trecută, în California, extinzându-se masiv la Universitatea George Washington, la Massachusetts, la Universitatea Texas din Austin, la Universitatea Michigan, la Institutul Berkley, la Universitatea Yale, la Harvard și Princeton.

Una dintre revendicările centrale se referă la activitățile companiilor pro-israeliene care profită de pe urma războiului din Fâșia Gaza.

”Cerem transparență financiară totală”, a declarat un protestatar, citat de postul de televiziune CNN.

De asemenea, protestatarii denunță intervențiile în forță ale forțelor de ordine și cer eliberarea manifestanților arestați. Sute de studenți au fost arestați până în prezent.

”Nu plecăm nicăieri până nu ne sunt îndeplinite revendicările”, a afirmat un alt student.

În contextul protestelor, unul dintre sloganurile vehiculate este ”Joe Genocid”, în condițiile în care președintele SUA susține ofensiva israeliană, iar armata israeliană este acuzată la Curtea Internațională de Justiție de ”acte de genocid”.

Armata israeliană a lansat ofensiva în Fâșia Gaza ca ripostă la atacurile teroriste comise pe 7 octombrie 2023, în sudul Israelului, de militanți ai grupurilor Hamas și Jihadul Islamic. Atacurile s-au soldat cu aproximativ 1.160 de morți și peste 5.400 de răniți în sudul Israelului.

Bilanțul ofensivei israeliene este de cel puțin 34.356 de morți și aproximativ 77.500 de răniți, potrivit autorităților medicale din Fâșia Gaza, subordonate mișcării islamiste Hamas.

Oficiali de la Washington au semnalat că nu va fi modificată linia politică actuală. Administrația Biden susține ofensiva israeliană în Fâșia Gaza, dar a cerut constant evitarea atacurilor asupra civililor și intensificarea asistenței umanitare pentru civilii palestinieni.

Protestele se extind în Europa

Universitatea de Științe Politice din Paris este blocată de două zile din cauza protestelor, potrivit postului BFMTV.

Studenții cer ”condamnarea clară a acțiunilor Israelului în Fâșia Gaza” și ”oprirea în totalitate a colaborărilor cu orice instituție sau entitate implicată în reprimarea sistematică a poporului palestinian”.

Foto: Profimedia

Citește și:

China avertizează SUA că trebuie să aleagă între ”cooperare și CONFRUNTARE” /Washingtonul este preocupat de relațiile Beijingului cu Moscova

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Când se anunță rezultatele finale la prezidențiale 2024? S-au numărat 99,83% din secțiile de votare
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Drama haiducului neînfricat, iubit de toți românii. Domnițele oftau după el. A murit în condiții...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska